Pitești. 16 noiembrie 2016. Ajuns la ediţia cu numărul unsprezece, Festivalul Naţional de Muzică Lăutărească Veche Zavaidoc dă semne de sărăcie.
Cel puţin la concluzia aceasta am ajuns după ce am fost informaţi că organizatorii, Primăria municipiului Piteşti şi Consiliul Local, prin Centrul Cultural Piteşti, au înghesuit toate etapele festivalului într-o singură zi.
Astfel, sâmbătă, 19 noiembrie, la Centrul Multifuncţional Piteşti, vor avea loc preselecţia, concursul, gala laureaţilor şi recitalurile.
La ora 10, concurenţii înscrişi se vor prezenta la preselecţie, iar pe cei mai norocoşi dintre ei îi veţi putea urmări în concurs începând cu ora 18. Ei vor susţine două probe de aptitudini muzicale, după cum urmează: o piesă de muzică lăutărească din repertoriul lui Zavaidoc, cu acompaniament, şi o piesă de muzică lăutărească veche autentică, cu acompaniament.
Juriul va fi format din Gheorghiţă Stroe, lect. univ. dr la Universitatea Piteşti – Departamentul de Arte şi profesor de muzică la Liceul Dinu Lipatti Piteşti, Camelia Clavac, asist. univ. dr la Catedra de Canto a Departamentului de Arte din cadrul Universităţii Piteşti şi Adrian Grigoraş, dirijorul Orchestrei Radio Bucureşti (preşedintele juriului).
Concurenţii şi invitaţii care susţin recitalurile extraordinare vor fi acompaniaţi de Taraful Zavaidoc, avîndu-i dirijori pe Victor Buştean şi Virgil Iordache.
Anul acesta, recitalurile extraordinare vor fi susţinute de către Valentin Grigorescu şi Grupul Vocal Zavaidoc, Constantin Lătăreţu şi Ionel Tudorache.
Biletele au fost deja puse în vânzare la casieria Centrului Multifuncţional Piteşti (strada Calea Bucureşti nr. 2) şi este bine să ştiţi că un bilet costă 20 de lei.
Marele interpret de muzică lăutărească Zavaidoc s-a născut la Piteşti, în urmă cu 120 de ani, iar festivalul ce-i poartă numele îşi propune promovarea muzicii lăutăreşti autentice, descoperirea, sprijinirea şi promovarea noilor talente ale acestui gen de muzică. Poate, în viitor, măcar din acest motiv, Primăria Piteşti ar trebui să acorde mai mult sprijin Centrului Cultural.

LEAVE A REPLY