SUA, 20 noiembrie 2016. Microsoft vrea să coreleze bonusurile directorilor cu numărul de femei și minorități etnice în subordine. Acest anunț a fost făcut joi de reprezentanții grupului american.
Mai precis, grupul american Microsoft vrea să ofere bonusuri directorilor și în funcție de progresele realizate în îmbunătățirea diversității sociale a echipelor pe care le conduc, scriu cei de la AFP. Pentru a îmbunătăți procentul de femei și de minorități etnice în rândul angajaților săi, grupul a anunțat această măsură joi. De altfel, această măsură se va adăuga unor alte inițiative, precum eforturile pentru a oferi oportunități de carieră atrăgătoare pentru femei și minorități sau conștientizarea prejudecăților. Un raport realizat de grup în 30 septembrie 2016 arată o reducere a procentului de femei în rândul angajatului, în decurs de un an, de la 26,8% la 25,8%. Gwen Houston, directoarea grupului responsabilă de chestiuni legate de diversitate și incluziune, explică acest lucru și prin restructurarea activităților legate de telefoane mobile și închiderea unor uzine din străinătate, care angajau multe femei.
Sursă: hotnews.ro