București, 30 noiembrie 2016. Ministerul Educației anunță lansarea a două programe de studii cu bursă oferite de Universitatea din Tokyo. Astfel, se acordă burse și studenții sunt sprijiniți să-și găsească un loc de muncă după absolvire.

150.000 de yeni japonezi pe lună

Cele două programe de studii cu bursă în domeniul științelor lansate de Școala de Științe de la Universitatea din Tokyo, adresate studenților străini sunt: Global Science Course (GSC) și Global Science Graduate Course (GSGC). Astfel, GSC este un program de licență desfășurat pe parcursul a 2 ani, conceput pentru a susține interacțiunile inter-culturale între tineri cercetători din întreaga lume. Toate cursurile se desfășoară în limba engleză, fiind susținute de profesori de renume mondial, care desfășoară activități de cercetare de ultimă oră în domeniile cele mai avansate. Bursa oferită în cadrul acestui program se ridică la 150.000 de yeni japonezi pe lună, fiind menită să susțină plata taxelor de școlarizare, costurile de trai și plata chiriei. Perioada în care pot fi depuse aplicațiile (GSC Fall 2017): 10 ianuarie – 7 aprilie 2017. Mai multe informații despre GSC pot fi obținute accesând aici și aici.

Cinci ani de studiu

GSGC este un program adresat absolvenților din domeniul cercetării, care permite acestora să obțină diploma în limba engleză. GSGC se desfășoară pe parcursul a cinci ani, urmând ca bursierii să participe atât la programul de master cât și la cel de doctorat. Studenții primesc o bursă lunară și sprijin pentru găsirea unui loc de muncă după absolvire. Perioada în care pot fi depuse aplicațiile se termină pe 10 ianuarie 2017. Mai multe informații pot fi obținute aici. Oficiul GSC: gscoffice@adm.s.u-tokyo.ac.jp; gscoffice@adm.s.u-tokyo.ac.jp.