Pitești, 1 decembrie 2016. Ziua Națională a României a fost marcată la Pitești cu o serie de activități. Manifestările au început cu un ceremonial militar și religios cu depuneri de coroane și jerbe de flori la Cimitirul Eroilor, de pe strada Nicolae Dobrin și a continuat cu o paradă militară în zona centrală.
Cu puțin înainte de ora 10 în zona centrală a Piteștiului a avut loc parada militară. Un moment așteptat în special de copii. Aceștia s-au arătat impresionați atât de cei circa 250 de participanți la defilare, cât și de cele 24 de autovehicule ce au trecut prin fața lor. Oamenii au profitat de ocazie și au făcut poze, atât cu tehnica militară, cât și cu jandarmii, polițiștii și militarii participanți la paradă. Din păcate numărul cetățenilor participanți în acest an la defilare a fost mai mic ca anul trecut, poate și din cauza temperaturilor scăzute. Nu au lipsit nici oamenii politici și reprezentanții administrației județene și locale.

La mulți ani, România!

”La mulți ani, România și tuturor românilor! Să dea Dumnezeu ca viitorul, pe care-l avem în față, să fie mai bun. Să ne amintim de fiecare dată de înaintașii noștri, pentru că datoria lor suntem astăzi pe aceste meleaguri, trăim liberi și putem să sărbătorim Ziua Unirii de la Alba Iulia, de la 1918”, a fost mesajul transmis de colonelul Marian Bae, comandantul Garnizoanei Pitești și al Școlii de Aplicație pentru Unități de Luptă Mihai Viteazul. Programul va continua diseară, în Piața Primăriei, cu începere de la ora 18, când se va aprinde iluminatul ornamental pentru sărbătorile de iarnă. Ulterior, cei de la DEEPCENTRAL și JO vor susține un concert.

tancoameniparada politia

LEAVE A REPLY