Argeș, 21 decembrie 2016. Mai mulți comercianți din Argeș au fost amendați de comisarii Protecției Consumatorilor pentru diferite abateri constatate.
În perioada 5 decembrie – 9 decembrie 2016 conform tematicii de control dispusă tot de către ANPC au fost verificați 10 operatori economici din Argeș care comercializează ghirlande și ornamente luminoase, fiind vizate: respectarea prevederilor legale privind joasa tensiune, declarațiile de conformitate, marcajul de conformitate CE, documentația tehnică, respectarea prevederilor legale privind cerințele esențiale de securitate, respectarea prevederilor legale în cazul promoțiilor. În urma controalelor efectuate au fost constatate abateri la opt dintre operatorii economici, motiv pentru care au fost aplicate 5 amenzi contravenționale în valoare de 25.000 lei și trei avertismente, se arată în informarea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș. Abaterile constatate au fost: lipsa instrucțiunilor de utilizare și securitate în limba română, precum și lipsa denumirii importatorului.  De asemenea, în perioada 12 – 22 decembrie au fost verificați 5 operatori economici care comercializau lumânări de decor, fiind aplicată o amendă în valoare de 5.000 lei și două avertismente. Abaterile constatate au fost că produsele nu aveau inscripționat pe etichetă, denumirea și adresa importatorului. Cei de la Protecția Consumatorilor au desfășurat și un control referitor la conformitatea, modul de etichetare, prezentare și publicitate a alimentelor specifice sărbătorilor de iarnă (carne preambalată, produse zaharoase, ciocolată și produse din ciocolată și produse de patiserie). Până la mijlocul lunii curente au fost verificați 7 operatori economici care își desfășoară activitatea în Argeș, la care nu au fost constatate abateri de la legislația în vigoare privind protecția consumatorilor.

LEAVE A REPLY