București. 12 ianuarie 2017. De la 1 martie, toate medicamentele vor putea fi luate de pacienți doar pe baza prescripției medicului specialist. Guvernul a decis să elimine comisiile de experți care aprobau tratamentele scumpe și pe cele speciale. Astfel, persoanele care suferă de afecțiuni grave precum cele oncologice, cardiovasculare, boli rare, vor avea acces mai rapid și mai facil la medicamente gratuite și compensate.
După modificările stabilite astăzi, pacienții vor putea beneficia de medicamente compensate și gratuite pentru afecțiunile menționate, în baza prescripției medicului specialist, fără a mai fi nevoie și de aprobarea comisiilor de experți de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Casele de Asigurări de Sănătate de la nivel local, după caz, arată Executivul într-un comunicat. Prin urmare, se scurtează timpul de la momentul diagnosticării până la momentul începerii tratamentului, iar în cazul pacienților pentru care tratamentul a fost deja inițiat, continuarea accesului la medicamente se va face mai rapid și mai simplu, fără a mai parcurge această procedură administrativă. Concret, pentru 106 Denumiri Comerciale Internaționale (DCI) se elimină obligativitatea aprobării medicamentelor de către comisiile de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Casele de Asigurări de Sănătate de la nivel local. Prescrierea medicamentelor se va face de către medicul specialist.
În prezent, potrivit Executivului, la nivelul CNAS comisii de experți aprobă un număr de 70 de DCI-uri unice pentru următoarele arii terapeutice: afecțiuni oncologice, boli rare (ex. hemofilie, scleroză multiplă, etc), afecțiuni reumatice, tratamentul hepatitei cronice de tip B și C, tratamentul infertilității, obezitate. La nivelul caselor de asigurări de sănătate, comisiile la nivel local aprobă 36 de DCI-uri unice pentru următoarele arii terapeutice: afecțiuni cardiovasculare, tratamentul substitutiv al afecțiunilor oncologice, boala Parkinson, ADHD, diabet zaharat, tulburări de creștere la copii, scleroză multiplă, epilepsie. Actul normativ aprobat de Guvern va intra în vigoare începând cu 1 martie 2017.

LEAVE A REPLY