Pitești. 18 ianuarie 2017. Cele mai multe încasări la bugetul Teatrului Al. Davila le aduce secția Așchiuță. În aceste condiții, conducerea Consiliului Județean Argeș vrea să-și fidelizeze publicul, prin introducerea unor abonamente, dar și să aducă piese care să atragă interesul micilor spectatori. “Teatrul Așchiuță, de ceva vreme a fost redeschis și chiar am avut, ieri, o analiză a încasărilor. Este premiant din acest punct de vedere. Din totalul încasărilor avem peste 50% pentru Teatrul Așchiuță. În acest an vom avea o nouă abordare: încercăm să băgăm și niște abonamente, să ne fidelizăm publicul, să fim prezenți cu piese care trezesc interesul și care aduc copiii la spectacole”.