Argeș. 18 ianuarie 2017. După ce Guvernul a decis să dea liber și pe data de 23 ianuarie, iată că și elevii au motive de bucurie. Inspectoratul Școlar Județean Argeș a anunțat că și elevii vor avea un weekend prelungit. Elevii vor avea liber luni, 23 ianuarie, și marți, 24 ianuarie, pentru ca mai apoi pe 25 ianuarie, să se întoarcă la școală.

Orele pierdute, recuperate

”Conform Hotărârii de Guvern din ședința din data de 18.01.2017, s-a stabilit că luni, 23 ianuarie 2017, va fi zi liberă. În acest sens, în această zi, în toate unitățile de învățământ argeșene cursurile vor fi suspendate. Potrivit prevederilor Hotărârii, școlile vor întocmi un program pentru a asigura recuperarea orelor în regim de program normal, sâmbătă, 28 ianuarie 2017 sau prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru până în data de 31 ianuarie 2017”, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Argeș.

LEAVE A REPLY