Italia. 19 ianuarie 2017. O avalanșă puternică a reușit să acopere un hotel din Pescara, după ce ieri, Italia a fost lovită de patru cutremure. Trei oameni sunt daţi dispăruţi în urma acestui incident, pompierii încercând să găsească victimele și persoanele care au rămas blocate în hotel, arată AP.
Ambasada României în Italia a primit semnalări conform cărora trei cetăţeni români – un adult şi doi minori – s-ar afla în hotelul care a fost lovit de avalanşă în localitatea Farindola, din regiunea italiană Abruzzo, a informat joi Ministerul Afacerilor Externe (MAE), la solicitarea AGERPRES. O româncă şi cei doi copii ai săi au fost îngropaţi de avalanşa din Italia.
Ambasada României la Roma a contactat în regim de urgenţă autorităţile locale, în vederea obţinerii de detalii suplimentare.
Totodată, Ambasada României în Italia şi Consulatul General al României la Bologna monitorizează situaţia şi menţin în permanenţă legătura cu autorităţile locale, fiind pregătite să acorde asistenţă consulară, în caz de necesitate, precizează MAE.
Ministerul român de Externe aminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Italia – (0039) 06 835 233 58, (0039) 06 835 233 56, (0039) 06 835 233 52; (0039) 06 835 233 44 şi ale Consulatului General al României la Bologna – (0039) 051 5872120, (0039) 051 5872209 – apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau pe numărul de urgenţă al misiunii diplomatice – (0039) 3451473935 sau al oficiului consular – (0039) 349 1178220.

Mai multe persoane aflate în vacanţă, la schi, într-o staţiune din centrul Italiei, şi-ar fi pierdut viaţa după ce o avalanşă a lovit hotelul Rigopiano din Farindola, a anunţat joi presa italiană citată de AFP şi Reuters.

Regiunea Abruzzo se află la aproximativ 100 de kilometri de Amatrice, zonă afectată miercuri de o serie de mişcări seismice. Una dintre ipotezele privind cauzele avalanşei ar fi că a fost generată de unul dintre aceste cutremure ce au fost resimţite puternic până la Roma.

 

Mai multe echipaje de salvare italiene încearcă să ajungă la persoanele din hotelul din Rigopiano, care a fost îngropat de o avalanșă. Potrivit celor transmite de martori, în hotel se aflau 20 de martori, iar trei au fost luați pe sus de zăpadă și sunt dispăruți.
Alpiniștii și ambulanțele au pornit deja spre hotel.
Cutremurele de miercuri și replicile acestora s-au produs în aceeași regiune afectată de seisme din ultimele luni.
Autoritățile sunt disperate din cauza faptului că, ori de câte ori se pun oamenii pe picioare, un cutremur le distrig din nou locuințele.
Patru cutremure puternice au zguduit Italia miercuri.

LEAVE A REPLY