București. 8 februarie 2017. Moțiunea de cenzură inițiată de PNL și susținută de USR și PMP a fost respinsă. Dezbaterile pe această moțiune au fost însă unele care au conținut atacuri dure pe care opoziția și puterea și le-au aruncat. Este prima moțiune de cenzură împotriva guvernului Grindeanu, dar și ultima pe care PNL o poate depune în această sesiune parlamentară.

Grindeanu: Vă promit că, de azi, guvernul va fi unul al dialogului
Sorin Grindeanu a susţinut poziţia guvernului și a adăugat că nu poate să nu observe că prin reacțiile sale, Klaus Iohannis dorește instaurarea unui nou “guvern al meu”
Avem un buget care aduce prosperitate românilor. Avem toate pârghiile pentru a implementa un program votat de români. greu să nu remarc că această moţiune nu-şi mai are obiectul, Mă aşteptam la o o abordare profesionistă din partea PNL atunci când a susţinut această moţiune. Dar l-au trimis pe Cătălin Predoiu să o susţină, un ministru care a coordonat două legi privind codurile penale, pe care CCR le-a amendat. Domnule Predoiu, nu a fost niciodată vorba de o ordonanţă pe graţiere. Cred că cineva din PNL, cu mai multă experienţă, putea să susţină această moţiune. Cred că colegii din PNL au dat socoteală la alegeri. Parlamentarii USR – lipsa de experienţă i-a făcut să se asocieze cu PNL, pe care până ieri i-au criticat. Sper să salveze România mai bine decât prin somn.
Aţi auzit dorinţa preşedintelui Iohannis să pună cât mai repede “guvernul meu”. Cred că avem o datorie faţă de încrederea populară şi să guvernăm în continuare. Vă rog să nu acceptaţi acest joc. Acum nicio lună aţi votat acest guvern şi ne-aţi acordat încredere. Este responsabilitatea noastră să avem permanent uşile deschise către toţi primarii, preşedinţii de CJ, indiferent de culoarea politică.
Dincolo de programul de guvernare, nu putem să ignorăm ce s-a întâmplat. Cred că românii care au ieşit în stradă au dreptul să o facă. Îmi explic public aprecierea pentru jandarmii care şi-au făcut datoria. mulţumesc Jandarmeriei Române. Am văzut foarte multă creativitate, am citit multe comentarii şi mesaje. Voi aprecia întotdeauna orice critică dacă are în spate argumente, dar nu voi accepta ura faţă de familie şi copii. Mă aşteptam ca discursul preşedintelui Iohannis să meargă în această direcţie. Avem părinţi, soţii şi copii care au ajuns să se urască. Nu pot accepta că există două Românii. Mulţumesc tuturor instituţiilor media şi liderilor de opinie care s-au exprimat în sensul toleranţei.
Ca premier, îmi doresc să particip la reconcilierea atât de necesară între români. Vă asigur că am înţeles pe deplin toată emoţia şi supărarea pe care Ordonanţa 13 le-a generat. O parte însemnată a acestei ţări ne-a transmis că nu găseşte binele în această ordonanţă. De aceea am convocat guvernul să o abrogăm. Îmi doresc ca la aceeaşi masă să stea parlamentari, jurişti, magistraţi, specialişti în drept, să găsească o soluţie în aspectul legislaţiei penale. Guvernul va susţine lupta anticorupţie. Vă promit că, de azi, guvernul va fi unul al dialogului, pe marile subiecte care privesc această societate, a declarat primul-ministru.
Dragnea: Iohannis și PNL, interesați doar de câștigarea de capital politic
Liviu Dragnea a atacat moțiunea depusă de opoziție.
Când v-aţi referit la ordonanţa ruşinii, v-aţi referit la cea a doamnei Prună, adoptată în 24 de ore? Și PNL şi USR, alături de prteşedintele Iohannis, se pare că nu sunt interesaţi decât de recâştigarea rapidă a unui capital politic, asumându-şi riscul să dezbine România. Aţi introdus o moţiune ipocrită. Această moţiune nu este decât o notă de subsol la discursul slab de ieri a preşedintelui Iohannis.
Acest guvern a făcut pentru români într-o lună, cât n-a făcut PNL şi USR într-un an. Cât credeţi că veţi mai duce această bătălie? O lună, un an, patru ani? Lăsaţi guvernul nostru să guverneze!
Moţiunea atacă o problemă în faţa căreia guvernul s-a repliat deja. Guvernul va lua şi alte măsuri pentru stingerea unui conflict nedorit.
Sper că sunteţi conştienţi cu toţii că dacă Guvernul nu a adoptat aceste măsuri, acestea nu trebuie făcute. Ele trebuie făcute pentru a feri judecătorii. Pentru Codul Penal, zdrenţuit de peste 100 de decizii ale CCR, cine îşi asumă răspiunderea? Vă puteţi ridica împotriva mea a PSD, a Guvernului, dar nu împotriva interesului românilor. Noi considerăm că alegerile s-au încheiat şi că acum este timpul pentru a guverna.

Raluca Turcan: Ați comis-o foarte grav!
Raluca Turcan, preşedintele interimar al PNL, a afirmat că PSD și guvernul Grideanu au uitat ce au promis în campanie și au decis să adopte în prag de noapte cele două ordonanțe contestate.
Noaptea, ca hotii” a devenit sloganul unei democraţii originale pe care domnii Dragnea, Grindeanu, Tăriceanu vor să o instituie

Odată terminată campania, aţi uitat de oameni şi v-aţi închis noaptea în Guvern pentru a da legi. Rar s-a mai văzut în România un abandon mai brutal al interesului public. În mai puţin de două luni aţi reuşit să stricaţi imaginea internaţională României legând-o de subiectul corupţiei
Trei oameni cu inclinaţii spre abuz nu pot decide soarta României. Trei oameni au reuşit să strice imaginea României asa cu doar minerii şi Iliescu au mai făcut-o. Ati comis-o foarte grav! O ţară întreagă v-a prins în flagrant! Ce aţi facut ăn aceste zile arată dispreţul faăa de regulile democraţiei. Niciun rezultat electoral nu poate justifica abuzul..
Aţi înşelat votul oamenilor şi aţi distrus speranţa, din punct de vedere democratic singura soluţie pentru dvs este demisia de urgenţa a dvs şi a întregului Cabinet complice
Dl prim-ministru, abrogarea ordonanaţei nu va absolvă de păcate, trebuie să plătiţi cu funcţia. Dacă aţi fi avut respect faţa de poporul român aţi fi plecat imediat după abrogarea ordonanţei

Acest Guvern a făcut un rău uriaş acestui popor. Fiţi de partea poporului, nu de partea dl Grindeanu şi a complicilor lui. Pentru dreptate, să se facă lumină şi acest guvern să demisioneze sau să fie demis.

Tăriceanu: Iohannis este pregătit să dezbine România pentru a obţine mai multă putere
Rolul liderilor este să nu alimenteze dezbinarea. PSD si ALDE au făcut un pas înapoi pentru a nu accentua destabilizarea Romaniei. PNL, USR şi preşedintele Iohannis, nu. Folosesc politic nemulţumirea unora pentru a crea o criză fără precedent.

Moţiunea readuce în prim plan o obsesie a PNL – corupţia. Fără îndoială că românii sunt interesaţi de corupţie, dar trebuie văzută corupţia în tot ansamblul ei, cea a instituţiilor de forţă o vedeţi? Clasa politică a început să se reformeze, dar instituţiile nu.
Fostul şef operativ al SRI şi-a dat demisia în mijlocul unui scandal de corupţie, cu vacante exotice.Procurorul şef al DNA este şi ea implicată în acest scandal şi parte a binomului SRI-DNA deşi legea interzice implicarea serviciilor în anchetele DNA.
Nu avem niciun răspuns legat de ce s-a făcut în aceste instituţii.
România primeşte din ce în ce mai multe cereri de la CEDO. Mulţi oameni au fost condamnaţi nevinovaţi. Vă amintesc cazul Marianei Rarinca.
Dl Iohannis refuză să înapoieze statului sume mari de bani datoraţi pentru închirierea unei case. DIICOT, ANI, sunt implicate în dosare – iată principalul izvor de corupţie de azi. Cei numiţi să conducă instituţiile de forţă sunt corupţi de putere. Tot ei cred că mai sunt în măsură să îi controleze pe cei aleşi de cetăţeni.
Avem din ce in ce mai multe semnale că folosesc miniştri pentru a obţine putere, cazul Prună.

Este şi cazul d-lui preşedinte. Este pregătit să dezbine România pentru a obţine mai multă putere şi un guvern al lui. În loc să fie un factor de coeziune, avem un preşedinte al dezbinării. Ironia sorţii este. În 1947 primăria Sibiului i-a acordat titlul de onoare lui Andrei Vîşinski, procurorul trimis să stalinizeze România.
La distanta de 70 de ani, PNL îşi laudă călăul şi este paralizat de frică. Mi-aţi lăsat un gust amar pentru felul în care aţi reacţionat la legile graţierii.Din păcate, unul câte unul liderii PNL au fost scoşi din joc prin anchete politice.
Un partid istoric a fost distrus pentru a face loc USR. Sunt convins ca moţiune va fi respinsă.

Într-o democraţie votul popular este sfânt iar mişcările de stradă nu sunt folosite politic, este o regula de baza a democraţiei pe care preşedintele trebuia să o respecte. Înseamnă că nesocoteşte votul populat.
Drumul României trebuie să fie de construcţie,de dialog. Doresc să demarăm discuţii cu magistraţii, cu nmediul academic, cu societatea civilă, şi în urma acestor dezbateri vom putea demonstra că România vorbeşte şi nu urăşte. Acesta este drumul spre un stat democratic.
Am să vă povestesc o istorie. La finele lui 2008, după cum stiţi PNL a trebuit să treacă în opoziţie, si propunerea a fost ca niciunul din liderii fostului guvern să nu mai participe la guvern. A venit cineva care a cerut o revocare. A spus că a pornit un proiect foarte important de modificare a codurilor. Nu ne-am înţeles, fostul ministru a devenit ministru al Justiţiei şi în cabinetul ulterior.
Ce a ieşit din asta? Au ieşit nişte coduri catastrofale, care transformă România într-o ţară a procurorilor şi în care drepturile cetăţenilor sunt încălcate.

Pentru a fi adoptată, e nevoie de 233 de voturi, dar cele trei partide care vor căderea guvernului au împreună 168 de voturi. Senatorii şi deputaţii UDMR au spus că vor participa la dezbatere, însă nu vor vota. Iar PSD şi ALDE au o majoritatea confortabilă de 250 de parlamentari.

LEAVE A REPLY