București. 23 februarie 2017. Personalul nedidactic din învățământ va beneficia de salarii mai mari începând cu luna februarie 2017, după ce Guvernul a adoptat astăzi o Ordonanță de Urgență în acest sens. Această măsura a fost luată după consultările avute ieri, 22 februarie, de premierul Sorin Grindeanu, ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, cu reprezentanții sindicatelor din educație.
Actul normativ va soluționa o serie de probleme apărute în salarizarea personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar, prin așezarea pe grilă, în funcție de vechime, a salariilor acestei categorii de personal. Astfel, potrivit noii grile de salarizare, drepturile personalului nedidactic din învățământ se vor încadra între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, și 1947 lei, în funcție de vechimea în muncă, se arată în comunicatul de presă transmis de Executiv. De aceste majorări salariale vor beneficia aproximativ 53.000 de persoane din domeniul educației. Creșterile salariale vor implica un efort financiar de aproximativ 90  milioane lei, sumă asigurată prin bugetul aprobat pentru Ministerul Educației Naționale.

LEAVE A REPLY