București. 1 martie 2017. Centrul urban cu cel mai avantajos cost al vieții din România a fost desemnat Brașovul, potrivit unui studiu realizat de platforma de imobiliare Storia.ro și agenția de cercetare D&D Research. Cercetarea a analizat percepția pe care românii o au asupra costului vieții perceput din orașul și cartierul în care locuiesc, raportat la veniturile pe care le obțin, potrivit celor de la businessmagazin.ro.
Totodată, cercetarea are la bază răspunsurile date de 125.966 de români. Mai departe, clasamentul continuă cu orașele Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Pitești, Timișoara, Târgu Mureș, Craiova, București și Iași. La polul opus, orașele desemnate ca fiind cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieții sunt Reșița, Alexandria, Vaslui, Focșani, Piatra-Neamț, Satu-Mare, Tulcea, Călărași, Botoșani și Brăila. La nivel de regiuni istorice, Transilvania este considerată zona cu cel mai avantajos cost al vieții, fiind urmată de București și Ilfov, Oltenia și Banat. Moldova, Dobrogea și Muntenia au obținut cel mai mic scor. Ba mai mult, la nivel de cartier, Grigorescu (Cluj-Napoca), Titan (București), Găvana 3 (Pitești), Răcădău (Brașov) și Soarelui (Timișoara) au fost în topul preferințelor românilor care au participat la studiu. În clasament, peste 15.000 de bucureșteni au desemnat cartierul Titan ca având cel mai avantajos cost al vieții, urmat de zonele Sălăjan, Balta Albă, Brâncoveanu și Baba Novac, iar la coada clasamentului se găsesc zonele 1 Mai, Vitan, Obor, Ferentari și Lujerului. Ultimele poziții, cu cel mai dezavantajos cost al vieții perceput, sunt ocupate de Bereasca (Ploiești), Periferie (Botoșani), Calea Caransebeșului (Reșița), Feneziu (Baia Mare) și 1 Mai (Alexandria).
Pentru realizarea clasamentului, participanții studiului au fost invitați să evalueze orașele și cartierele în care locuiesc din punctul de vedere al costului vieții, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 este foarte rău, iar 5 este foarte bine. Doar mențiunile care au primit cel puțin 100 de răspunsuri au fost incluse în clasamentul final.