București. 6 martie 2017. În prima săptămână (27 februarie – 3 martie) destinată înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018, au fost depuse 73.871 de cereri la nivel național, anunță Ministerul Educației.
Dintre acestea, 65.497 de cereri (88,7%) vizează copiii cu vârsta de 6 ani, împliniți înainte de data de 1 septembrie 2017, iar 8.374 de cereri (11,3%), copiii cu vârsta de 6 ani, împliniți începând cu data de 1 septembrie 2017. În medie, intervalul orar în care se înregistrează cel mai mare aflux de cereri este cuprins între 9:10 – 9:50. Termenul-limită până la care părinții sau tutorii legali își pot înscrie copiii în prima etapă este 16 martie, inclusiv. Cererile-tip se pot completa online sau la unitatea de învățământ în care părintele dorește înscrierea copilului. Validarea cererilor-tip completate online se face zilnic, în intervalul orar 8:00 – 18:00 (luni-vineri), respectiv 9:00 – 13.00 (sâmbătă). În zilele de 22 și 23 martie vor fi afișate, atât în unitățile de învățământ, cât și pe site-urile acestora și ale inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, candidații înmatriculați, informații privind numărul locurilor libere și lista copiilor neînscriși după prima etapă.
A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 24 -30 martie, urmând ca rezultatele finale să fie afișate în data de 6 aprilie. Între 7 și 13 aprilie, inspectoratele școlare județene vor soluționa toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere. Cele mai multe cereri au fost depuse la București – 8.152. Totodată, la Iași s-au depus 3.118 cereri, la Cluj – 3.007 și la Constanța – 2.835. La polul opus, la Caraş-Severin au fost depuse 667 de cereri.

LEAVE A REPLY