București. 7 martie 2017. Creșterile salariale ale bugetarilor, cu 56% în medie, sunt exact cum scrie în programul de guvernare, pe următorii 4 ani, a scris luni pe Facebook ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, potrivit Agerpres. Astfel, aceasta a venit cu o serie de clarificări.
“Ca să fiu foarte clară, deși aveam senzația că s-a înțeles și că e logic: creșterile salariale ale bugetarilor, cu 56% în medie, sunt exact cum scrie în programul de guvernare, pe următorii 4 ani. Nu vom avea situații în care salariile sub 4.000 lei, care se dublează, pe medie, să depășească salariile care sunt acum în plată la 7.000. Sunt praguri clar delimitate de la o clasă la alta. De altfel, observ că rugămintea ca anexa cu salariile din Armată și Ordine publică să nu fie dată presei până nu devine finală ca urmare a negocierilor a rămas doar deziderat și a “scăpat” în presă. De acolo, oricine poate vedea cum se calculează salariile până în 2021. Cu precizarea că anexa nu e finală, până nu avem acordul final cu sindicatele și nu se aproba în Parlament. P.S. Cine are neclarități poate citi programul de guvernare”, scrie ministrul Muncii.

LEAVE A REPLY