București. 20 martie 2017. Deși Guvernul României ar trebui să dea câte 500 de euro fiecărui copil la naștere, ministrul Educației a anunțat că la modificarea Legii Educației va scoate această prevedere și o va înlocui cu o scutire de impozit.
Prevederea prin care se dădea această sumă de bani este prevăzută în Legea Educației, la articolul 356, însă nu s-a respectat până acum. Propunerea a fost făcută de fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, în 2011. Ministrul Educației, Pavel Năstase, a anunțat că la modificarea Legii Educației va scoate această prevedere și o va înlocui cu o scutire de impozit. Guvernul Grindeanu, prin ordonanța 9, a amânat articolul până la 1 ianuarie 2018. Actualul ministru al Educației, Pavel Năstase, susține că nu sunt nici bani, nici norme de aplicare. Ba mai mult, ministrul Educației, a explicat citat de portalinvatamant.ro că: “În momentul când copilul este foarte foarte mic, dacă se acordă la naștere, până ajunge el să fie elev, ce se întâmplă cu banii ăștia? Îi depunem într-un cont, cum se aplică? Și nu s-a găsit o procedură practică care să implementeze acest articol de lege”. Acesta a mai precizat că: “Familiilor care au venituri până în 5000 de lei să se facă o deducere din impozitul pe venituri în valoare de 1.600 de lei pe an. Cei care au venituri între 5.000 și 10.000 de lei, deducerea sa se ridica la 1.200 de lei pe an”.