Argeș. 5 aprilie 2017. Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș, efectuează 40 de percheziții în comunele Bughea de Sus, Albeștii de Muscel și Rucăr. Perchezițiile se desfășoară la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, tăinuire la furt de arbori și complicitate la furt de arbori, anunță cei de la IPJ Argeț. ”Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2016 – martie a.c., persoanele vizate ar fi tăiat ilegal peste 5.200 de arbori, respectiv cantitatea de aproximativ 1235 metri cubi, în valoare de peste 163.000 de lei, iar ulterior ar fi transportat, prelucrat și comercializat materialul lemnos. 39 de persoane vor fi conduse la sediul Poliţiei Municipiului Câmpulung pentru audieri. Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș”, mai arată cei de la IPJ Argeș în comunicatul transmis.