Pitești. 2 mai 2017. Concursul “Știu și aplic”, faza județeană, din cadrul proiectului „Valenţe culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă” și-a desemnat câștigătorii. Cei mai buni vor participa la faza națională, programată pentru sfârșitul lunii mai, la Iași.
Având în vedere protocolul de parteneriat privind colaborarea în cadrul proiectului „Valenţe culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă” încheiat pentru anii 2016 – 2020 între Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş şi Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeş, în data de 11 aprilie 2017 a avut loc Concursul “Știu și aplic” (faza județeană) din cadrul Proiectului „Valenţe culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă” la Colegiul Tehnic „Armand Călinescu”, a anunțat .
La această etapă s-au înscris 20 de echipe formate din 2 elevi din ciclul inferior al unității școlare (clasele IX –X), 2 elevi din ciclul superior al unității școlare (clasele XI– XII) şi câte un profesor coordonator, atât pentru filiera tehnologică, cât și cea teoretică. În urma concursului s-au acordat următoarele premii: pentru filiera tehnologică ciclul inferior – Colegiul ”Armand Călinescu” Pitești – premiul I, Liceul Economic ”Maria Teiuleanu” Pitești – premiul II și Liceul Tehnologic ”Dacia” Pitești – premiul III; pentru filiera tehnologică ciclul superior: Liceul Economic ”Maria Teiuleanu” Pitești – premiul I, Liceul Tehnologic ”Dacia” Pitești – premiul II și Liceul Tehnologic ”Construcții de Mașini ”Mioveni – premiul III; pentru filiera teoretică ciclul inferior: Liceul Teoretic ”Ion Mihalache” Topoloveni – premiul I, Liceul Teoretic ”Ion Cantacuzino” Pitești – premiul II; pentru filiera tehnologică ciclul superior: Liceul Teoretic ”Ion Mihalache” Topoloveni – premiul I, Liceul Teoretic ”Ion Barbu” Pitești – premiul II și Liceul Teoretic ”Ion Cantacuzino” Pitești – premiul III. Căştigătorii locurilor I de la toate cele patru secţiuni vor participa la etapa naţională, care se va organiza la Iaşi în perioada 26-28 mai 2017.

LEAVE A REPLY