Pitești. 5 mai 2017. Zeci de premii au fost oferite pentru micii inventatori argeșeni. Un robot capabil să detecteze scăpări de gaze și să identifice posibile obstacole în căutările sale a câștigat marele premiu al primului Salon de invenții de la Pitești. Cei peste 1000 de participanți au prezentat aproape 700 de lucrări. Cele mai apreciate invenții au primit premii în bani de la Consiliul Județean Argeș și Primăria Mioveni în valoare totală de 30.000 de lei.
La eveniment au fost prezenți ministrul Cercetării Șerban Valecea și secretarul de stat la ministerul Educației, Ariana Bucur, precum și președintele CJ Argeș Dan Manu.

Prima ediție a Salonului Inovației și Creativității Elevilor s-a dovedit a fi un succes, atât datorită creațiilor prezentate, cât și prin faptul că o mare parte din premii a ajuns, conform punctajului oferit de juriu, la elevi din zona rurală. Concursul s-a desfășurat pe 20 de secțiuni, iar juriul a fost format din 50 de profesori din mediile universitar şi preuniversitar. Biciclete cu motoare electrice, sisteme audio portabile, roboți primiviti sau avansați, sisteme de irigații ultramoderne, creații de modă și machete de case sau ansambluri rezidențiale care aduceau aminte de casele bunicilor sau de noua viziune ecologică, cele aproape 700 de proiecte au acoperit o gamă largă de domenii.
Mnistrul Cercetării, Șerban Valeca, cel care a prezidat juriul, a afirmat că salonul de inventică va fi multiplicat și în alte județe, pentru ca în viitor să fie organizat un târg la nivel național.

Evenimentul dedicat elevilor de la clasele V-XII a fost găzduit de Universitatea din Pitești.