Salarii majorate la CJ Argeș. Și consilierii județeni și-au mărit indemnizațiile

0
430

Pitești. 27 iulie 2017. Dispute mai mult sau mai puțin concrete pe tema majorării indemnizațiilor consilieri județeni și ale salariilor personalului din aparatul propriu al CJ Argeș.
PNL și PMP au votat împotrivă. Sigur, asta nu înseamnă că nu vor beneficia de aceste majorări. Doar au bifat că ar fi fost împotrivă – deși întrebați personal, neoficial, nu știm cam câți și-ar păstra poziția. Pe de altă parte, niște indivizi precum Bulf sau Miuțescu, având în vedere expertiza administrativă și politică a lor, nu prea ar merita indemnizație, mai ales că 90% din activitatea lor are la bază poziții pur politicianiste.

În aceeași ordine de idei, consilierii județeni și-au votat și noile indemnizații, astfel că fiecare consilier județean va lua până la 1300 de lei lunar. Asta, în condițiile în care Dan Manu are o indemnizație, conform legii, de 13.000 pe lună.
Indemnizaţia de şedinţă pentru membrii consiliului care participă la şedinţele ordinare ale consiliului şi ale comisiilor de specialitate va fi în cuantum de până la 5% din indemnizaţia lunară a preşedintelui consiliului judeţean. Numărul maxim de şedinţe pentru care se poate acorda indemnizaţia, potrivit alin. (2), este de o şedinţă de consiliu si 1 -2 şedinţe de comisii de specialitate pe lună. La acest procent se mai adaugă încă 5%.

Președintele CJ Argeș Dan Manu: 13000 de lei lunar

Consilierii județeni – 1300 de lei

Ce bani câștigă angajații de la CJ Argeș

– 11.513 lei – secretarul judeţului

_ 11.412 lei – arhitectul şef

_ 11.035 lei – directorul executiv

_ 10.150 lei – pentru funcţia şef de serviciu

_ 9.425 lei – pentru fiecare şef de birou

_ 7.004 lei – pentru funcţia de auditor superior

_ 5.003 lei – vor avea consilierii, consilierii juridici şi inspectorii principali

_ 3.451 – vor avea referenţii

_ 2.683 – vor avea şoferii

La aceste salarii se adaugă şi alte sume semnificative şi anume, pentru fiecare funcţie de execuţie, se adaugă gradaţia de vechime. Pe fiecare funcţie, grad, gradaţie este 22,5 aplicat la fiecare sumă.

LEAVE A REPLY