Brașov. 3 octombrie 2017. Administratorul public al municipiului Brașov, Miklos Gantz, a anunțat marți, într-o conferință de presă, că înzăpezirea domeniului schiabil în Poiana Brașov va începe la 1 noiembrie, potrivit celor de la Agerpres. Astfel se dorește ca iubitorii sporturilor de iarnă să aibă posibilitatea să schieze încă din prima parte a lunii decembrie.
“Pe 1 noiembrie, domeniul schiabil va fi pregătit integral pentru începerea înzăpezirii. Sunt lucrări premergătoare pornirii sezonului de schi, respectiv revizii, întrețineri, reparații, probe, avize. Aceste lucruri sunt în desfășurare în momentul de față și se intenționează finalizarea lor până la 1 noiembrie. Asta înseamnă că, pe 1 noiembrie, dacă temperaturile vor permite — avem nevoie de minus patru grade Celsius, aceasta este temperatura optimă — vom începe înzăpezirea prin punerea în funcțiune a instalațiilor. Din informațiile pe care le avem, la începutul lunii noiembrie vom avea temperaturi cu minus. Înzăpezirea domeniului schiabil ar putea dura între cinci și maximum 10 zile. Este dorința noastră și probabil a utilizatorilor domeniului schiabil pentru a putea schia cât mai repede, astfel încât ne dorim ca, în prima parte a lunii decembrie, să se poată schia”, a spus sursa citată, potrivit celor de la Agerpres. Începând din 16 octombrie, parcarea cu peste 400 de locuri din Poiana Mică va fi deschisă. Tarifele pentru transportul pe cablu urmează să fie aprobate în ședința Consiliului Local din această lună, propunerea fiind ca acestea să rămână la nivelul celor din sezonul trecut, respectiv 20 de lei o urcare cu telecabina și 35 de lei urcare și coborâre. Cartelele pentru telecabină, telegondolă, telescaune și teleschiuri au prețuri cuprinse între 30 de lei și 550 de lei, în funcție de numărul de puncte. Pentru copii reducerea este de 50%.