Sibiu. 6 octombrie 2017. Fostul preot Cristian Pomohaci rămâne caterisit şi nu mai poate sluji în biserică, a decis Consistoriul Mitropolitan de la Sibiu, hotărâre validată de Sinodul Mitropolitan condus de Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza.
Consistoriul Mitropolitan a constatat că sarcina preoției, cu toate exigențele ei morale, dogmatice și canonice, este prea greu de purtat pentru Cristian Dorin Pomohaci. De aceea, pentru a-i acorda totala libertate de manifestare în afara ierarhiei bisericești de drept divin și a-și putea soluționa problemele juridice din instanțele civile, fără implicarea Bisericii, Consistoriul Mitropolitan l-a degrevat de marea responsabilitate a preoției, trecându-l în rândul teologilor laici”, se arată în comunicat.
“Cazul fostului preot Cristian Dorin Pomohaci s-a încheiat astazi, 6 octombrie 2017, prin Decizia Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului. (…) Pe baza abaterilor canonice reţinute şi a mărturiilor aduse în apărare, Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului (…) a hotărât: Aplică fostului preot Cristian Dorin Pomohaci sancţiunea: ‘DEPUNEREA (DESTITUIREA) DIN SLUJIREA CLERICALă’ (pierderea dreptului de a săvârşi lucrări sfinte, de a purta ţinuta clericală şi de a se împărtăşi în altar; cel destituit nu mai este cleric, ci are statut de teolog laic, cu posibilitatea de a desfăşura activităţi social-filantropice, culturale, educaţionale sau de a fi cântăreţ, dupa caz; activitatea şi conduita sa vor fi evaluate anual de Chiriarh), art. 4 (q) din Regulament.

Hotărârea Consistoriului Mitropolitan este definitivă și irevocabilă (fără drept de recurs) (cf. art. 55, pct. 2 din Regulament).

LEAVE A REPLY