Pitești. 18 octombrie 2017. Promisiuni care prind contur în realitate! Se întâmplă la Spitalul de Pediatrie Pitești care, din 2018, va îmbrăca haină nouă. Ușor – ușor vor începe lucrările la proiectele de renovare și modernizare care vor schimba imginea spitalului și l propriu și la figurat.

Condițiile de cazare au fost mereu un subiect abordat în sens negativ de către pacienții care au trecut pragul Spitalului de Pediatrie Pitești.
Inclusiv managerul spitalului, Florina Gheorghe, recunoștea, în urmă cu un an, că saloanele nu au grupuri sanitare și este nevoie de îmbunătățirea condițiilor de cazare a pacienților.
Ca atare, vor fi modernizate mai multe etaje și, în plus, se vor construi două corpuri noi. Vor fi finalizate lucrările la etajele patru și cinci și la blocul alimentar, iar etajul șapte va intra într-un proces de reparație capitală.
Unul dintre cele două corpuri noi va fi construit deasupra Unității de Primiri Urgențe și va avea destinație administrativă. În acest corp va exista un sistem de apelare a personalului şi pacienţilor, precum şi un sistem centralizat de monitorizare a pacienţilor. Celălalt corp nou va avea două etaje, parte și demisol. Parterul și demisolul vor fi destinate serviciilor non-medicale, etajul unu va fi pentru chirurgie și ortopedie, iar la etajul doi va fi secția de terapie intensivă.
Lucrările de modernizare vor dura aproximativ doi ani.