Pitești. 30 octombrie 2017 Veste bună pentru Serviciile de ambulanță! Se fac primele demersuri pentru achiziționarea de noi mașini care să asigure buna desfășurare a acestor servicii.
Programul de guvernare cuprinde achiziționarea de noi ambulanțe astfel încât în fiecare comună din țară să existe câte o ambulanță. Dacă majoritatea celor implicați, atât cadre medicale, cât și persoane auxiliare ridicau suspiciuni cu privire la realizarea acestui proiect, iată că, în aceste zile, au început primele demersuri pentru achiziționarea de noi ambulanțe. Prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea, a precizat că s-a dat ordonanță pentru achiziția de ambulanțe atât pe segmentul serviciilor județene cât și pe segmentul SMURD. Mașinile vor fi cumpărate printr-un program acord cadru care prevede achiziționarea în două-trei etape. Prima condiție este aceea de a se achiziționa doar două mărci de ambulanțe. Trebuie specificat faptul că, pentru început, vor fi înlocuite toate mașinile care au o vechime de peste zece ani.

LEAVE A REPLY