Pitești. 21 noiembrie 2017. Miercuri, 22 noiembrie 2017, studenţii şi profesorii din universitate sunt invitaţi să participe la o seară de divertisment în localul Academica, începând cu orele 18.00.
Adeline şi Alberic, studenţi francezi de la specializarea Kinetoterapie şi voluntari în cadrul CRU al UPIT, vor anima această întâlnire, invitându-i pe cei prezenţi la un schimb lingvistic şi cultural franco-românesc, într-o atmosferă studenţească degajată, pe fond muzical şi discuţii libere. Această Soirée de novembre deschide astfel seria unor întâlniri periodice ale studenţilor şi cadrelor didactice, al căror scop este cultivarea relaţiilor interpersonale în comunitatea UPIT şi promovarea pe această cale a plurilingvismului şi multiculturalităţii.

LEAVE A REPLY