Un bloc cu 40 de români incendiat în Germania de Ziua Națională a României

0
604

Germania. 1 decembrie 2017. Un imobil din localitatea Bergkamen, lângă Dortmund, în care figurau cazate peste 40 de persoane, dintre care 33 de români, a ars în noaptea dintre 30 noiembrie şi 1 decembrie. Potrivit presei germane, focul a fost pus intenţionat. Şapte dintre victime sunt în stare gravă.

Şapte dintre victime sunt în stare gravă. Dintre cele 41 de persoane care figurau cazate în clădire, la momentul incendiului erau în casă cel puţin 31 de persoane, toate ajungând la spital intoxicate cu fum. Potrivit publicaţiei germane www.waz.de, şapte dintre victime sunt în stare gravă, viaţa fiindu-le pusă în pericol. Publicaţia germană citată mai arată că Procuratura din Dortmund a deschis o anchetă, iar Poliţia confirmă că focul a fost pus intenţionat.
Primarul localităţii în care a avut loc incendiul le-a declarat jurnaliştilor germani că românii şi moldovenii care au căzut victimele incendiului din Bergkamen lucrau pentru o companiei de construcţii din Unna. Victimele incendiului nu s-au putut evacua, ieşirea fiind blocată cu anvelope, care au ars la rândul lor în incendiu, mai spune sursa citată.
Toate persoanele spitalizate în urma incendiului produs la data de 1 decembrie, într-un imobil situat în localitatea germană Bergkamen, în landul Renania de Nord – Vestfalia au fost externate, iar locatarii clădirii afectate au fost cazaţi în altă parte, anunţă MAE. Dintre cele 45 de persoane care locuiau în imobil, 33 erau înregistrate ca cetăţeni români, iar unele persoane aveau dublă cetăţenie.
De asemenea, în urma demersurilor oficiului consular, angajatorul german al persoanelor afectate de incendiu a confirmat că le-a asigurat cazarea într-o altă locaţie. O echipă consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Bonn se deplasează la locul incidentului, pentru evaluarea situaţiei şi acordarea de asistenţă consulară, în caz de necesitate, menţionează ministerul. “Cercetările cu privire la acest caz sunt efectuate de către Poliţia din oraşul Dortmund. Reprezentanţii oficiului consular de la Bonn sunt în legătură cu anchetatorii germani. Ministerul Afacerilor Externe, prin Consulatul General al României la Bonn, monitorizează cu prioritate cazul şi menţine în permanenţă legătura cu toate autorităţile implicate”, precizează Ministerul Afacerilor Externe.

Sursa video: Stiripesurse.ro

LEAVE A REPLY