Italia. 3 decembrie 2017 Poliţia economică din Italia a percheziţionat birourile casei de modă Gucci, în cadrul unei investigaţii referitoare la evaziune fiscală, a declarat o sursă apropiată situaţiei, citată de Reuters.

“Gucci confirmă că asigură o colaborare totală cu autorităţile şi are încredere în corectitudinea şi transparenţa activităţilor sale”, se arată într-un comunicat al companiei italiene, în urma informaţiilor referitoare la controlul efectuat de poliţie, publicate de cotidianul La Stampa.
Sursa a spus că verificările au avut loc în această săptămână, la birourile Gucci din Milano şi Florenţa.
Procuratura din Milano suspectează că Gucci, partea a producătorului francez de bunuri de lux Kering, ar fi plătit impozitul pe profitul generat de vânzările din Italia într-o altă ţară, cu un regim fiscal mai prietenos. Sursa nu a dat alte detalii.
Gucci, cel mai mare contributor la profitul şi veniturile grupului Kering, a beneficiat în ultimii ani de o relansare a activităţilor. În trimestrul trei al acestui an, Gucci a raportat o creştere de 49,4% a vânzărilor în termeni comparabili, excluzând efectul cursului valutar, anunță News.ro.

LEAVE A REPLY