Masacru ISIS. Peste 40 de morți și aproape 100 de răniți, inclusiv copii

0
2230

Kabul. 28 decembrie 2017 Sfârșit de an sângeros. Exploziile din capitala Afganistanului au făcut 41 de morți și 84 de răniți, deși bilanțul nu este final, conform celui mai recent bilanț anunțat de Ministerul Sănătății, informează CNN și BBC.
Printre morții atacului revendicat de gruparea Stat Islamic sunt și doi copii, a precizat un purtător de cuvânt. Una dintre explozii a avut loc într-un centru cultural, iar o alta la sediul unei agenții de presă.
Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi alte 30 au fost rănite în mai multe explozii care au lovit joi un centru cultural şiit din vestul capitalei afgane Kabul, a anunţat Ministerul de Interne, transmit agenţiile internaţionale de presă.

‘Ţinta atacului a fost centrul cultural Tabayan. Acolo avea loc o ceremonie cu ocazia împlinirii a 38 de ani de la invazia sovietică în Afganistan, în momentul în care o (primă) explozie s-a produs’, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt adjunct al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi.

Centrul cultural este situat în apropierea sediului Afghan Voice Agency, despre care s-a crezut iniţial că ar fi fost ţinta atacului.

Conform purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne, citat de dpa, un atentator sinucigaş s-a aruncat în aer în interiorul clădirii, iar alte două explozii au avut loc în exterior, unde oamenii se adunau pentru a oferi ajutor.
Sursa video: Fox News
canal: Youtube

LEAVE A REPLY