Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Zeci de persoane citate la Curtea Militară de Apel

0
4732

București. 20 februarie 2018 La Curtea Militara de Apel începe judecarea dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990. 14 persoane, între care fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman și fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu, au fost trimise în judecată, pentru crime împotriva umanităţii. În evenimentele din 13 -15 iunie 1990 au murit patru oameni, trei au fost răniţi şi peste 1200 au fost bătuţi şi lipsiţi de libertate.Dosarul a fost închis şi redeschis de mai multe ori.
Virgil Măgureanu a ajuns deja la Curtea Militara de Apel, unde a fost huiduit de oamenii adunați la instanță.

Revoluționarii și părțile vătămate din dosar consideră că procesul a început cu stângul. Este un număr foarte mare de inculpați și de părți vătămate, iar magistrații au decis ca procesul să aibă loc la Curtea Militară de Apel. Dar chiar și aici nu este suficient loc, astfel încât cei implicați sunt chemați pe rând în sală, pentru că este ședință secretă, este cameră preliminară și trebuie verificate măsurile impuse de procurori.

Ion Iliescu, Petre Roman, Miron Cozma și Virgil Măgureanu au fost trimiși în judecată chiar în ziua în care s-au împlinit 27 de ani de la mineriada din 13-15 iunie. Alături de ei sunt și alți zece inculpați. Toți, acuzați de infracțiuni contra umanității. România a fost condamnată la CEDO pentru acest dosar închis și deschis de mai multe ori.

Procurorii militari arată că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.

În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe: moartea prin împuşcare a 4 persoane, vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1.388 de persoane, privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1.250 de persoane.

În 13 iunie 1990, în Piața Universității, la Kilometrul 0, forțele de ordine au intervenit pentru evacuarea demonstranților. Au fost incendiate autobuze, iar forțele de ordine au dat vina pe manifestanți. Președintele Ion Iliescu lansează primul apel către „forțele conștiente și responsabile”, să vină în ajutorul guvernului – minerii din Valea Jiului.

Dosarul Mineriadei a fost redeschis la sfârșitul anului 2016, când procurori militari ai Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, față de inculpații Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cozma, Florescu Mugurel Cristian, informează TVR.

LEAVE A REPLY