Craiova. 3 aprilie 2018. Șase soldați americani care lucrează la Baza Deveselu au fost amendați de polițiștii craioveni după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ar fi petrecut într-un club din centrul Craiovei, refuzând să achite, la finalul distracției, nota de plată. Surse apropiate anchetei susțin că grupul era format din șapte cetățeni străini, însă unul dintre aceștia nu a fost implicat în scandalul cu bodyguarzii clubului One. Soldații au fost amendați pe loc, nu au fost duși la secție.
Conform polițiștilor craioveni, militarii americani ar fi ieșit din local refuzând să achite nota de plată, aducând injurii celor care asigurau paza în local.
“În dimineața zilei de duminică în imediata apropiere a unui local de alimentație publică din Craiova, s-a produs un eveniment între un grup de clienți ai localului respectiv și personalul cu atribuții pe linia asigurării pazei. Incidentul a fost cauzat de faptul că grupul respectiv a refuzat să achite contravaloarea consumației. Întrucât persoanele se manifestau zgomotos au fost luate măsuri pentru aplanarea stării tensionate, iar persoanele implicate au fost sancționate contravențional conform LG 61 /91”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

LEAVE A REPLY