Antoine Doucerain, noul director general al Automobile Dacia şi Groupe Renault România, a afirmat, vineri, că păstrarea identităţii mărcii Dacia reprezintă una dintre priorităţile sale.
“Ceea ce este cu adevărat important pentru Dacia este să păstreze ADN-ul companiei. Acest ADN înseamnă să producă maşini atractive, de foarte bună calitate şi la cel mai bun preţ. (…) Vrem să păstrăm asta, pentru că reprezintă un avantaj competitiv. Trebuie să şi evoluăm (…), dar trebuie să şi rămânem aproape de necesităţile clienţilor noştri”, a declarat Doucerain la Bucureşti, potrivit Agerpres.

La întâlnirea cu presa din România a fost prezent şi Yves Caracatzanis, care a ocupat în ultimii doi ani funcţia de director general al Automobile Dacia. El a subliniat faptul că Renault a investit până în prezent în România 2,8 miliarde de euro şi a menţionat elementele pe care le analizează o companie atunci când intenţionează să realizeze o investiţie într-o altă ţară.

“Când eşti un investitor nou şi cauţi un loc în care să-ţi dezvolţi afacerea, ce cauţi? Un nou investitor se uită la competitivitate, se uită la infrastructură, se uită la predictibilitate şi stabilitate, dar investitorul se uită şi la ce capacităţi au oamenii dintr-o ţară, cât de pregătiţi sunt. (…) Cred că este important pentru România să rămână competitivă, să-şi îmbunătăţească infrastructura, predictibilitatea, pentru că investitorii se uită la aceste lucruri”, a spus Caracatzanis.

Antoine Doucerain va prelua, începând cu data de 1 mai 2018, postul de director general al Automobile Dacia şi Groupe Renault România.

Doucerain, care îi succede lui Yves Caracatzanis, cel care va prelua o altă funcţie în cadrul Groupe Renault, îi va fi subordonat lui Nicolas Maure, director de operaţiuni Groupe Renault pentru Regiunea Eurasia, din care face parte şi România.

Noul director general al Automobile Dacia şi Groupe Renault România lucrează la Renault din anul 1993, unde a făcut parte din echipa Direcţiei de Inginerie Logistică. Ulterior, acesta îşi continuă cariera în domeniul Fabricaţiei, mai întâi la uzina din Douai, unde ocupă succesiv posturile de şef departament Montaj, director Tehnic, director adjunct Fabricaţie, iar în 2010 este numit director al uzinei din Maubeuge, unde asigură lansarea Kangoo ZE şi pregătirea modelului Citan pentru Daimler.

În 2012, Antoine Doucerain merge în Brazilia pentru a coordona crearea unei noi uzine Nissan şi începerea producţiei modelelor Micra şi Versa. Din mai 2015 se întoarce în Franţa şi ocupă funcţia de director industrial, asigurând coordonarea a opt uzine ale Renault (Polul industrial Vest).

Groupe Renault este constructor de automobile din anul 1898, fiind prezent în 127 de ţări. În 2017, compania a raportat 3,76 milioane de vehicule vândute.

În 2016, Groupe Renault România a depăşit 5 miliarde de euro, cifră de afaceri. Grupul, pentru care lucrează 17.000 de angajaţi, este lider pe piaţa locală cu mărcile Dacia şi Renault.

LEAVE A REPLY