Pitești. 15 octombrie 2018Ordinul Asistenților Medicali Argeș dă startul celei de-a treia ediții a campaniei ,,Mâinile curate salvează vieți”. Campania educațională pentru sănătate este inițiată de conducerea OAMGMAMR ARGEȘ, încă din anul 2016, pentru a marca Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini care este sărbătorită, anual, la data de 15 octombrie.

Mâinile reprezintă cea mai expusă parte a corpului la germeni care pot produce îmbolnăviri (bacterii, virusuri, paraziți). Pe parcursul unei zile, mâinile intră în contact cu foarte multe obiecte (haine, cărți, tastatura computerului, telefon, jucării, toaleta etc) sau sunt efectuate diferite activități care, chiar dacă nu murdăresc mâinile, le pot contamina. Cercetările recente arată faptul că pe mâinile murdare trăiesc peste 4.700 de microorganisme.

Pe cât de simplu pare geOrdinul Asistenților Medicali Argeș dă startul Campaniei Mâinile curate salvează vieți, ediția a III-astul spălatului pe mâini, pe atât de însemnat este, iar UNICEF atenţionează că, din pricina ignorării lui, milioane de copii își pierd viața an de an în întreaga lume. Statisticile arată că, la nivel mondial, 1,4 milioane de copii mor din cauza diareei sau a pneumoniei, iar 15% dintre nou-născuți mor din cauza infecțiilor provocate inclusiv de lipsa de igienă a mâinilor adulților. În România, datele statistice evidenţiază că unul din patru adulți nu se spală pe mâini după ce tușește sau strănută, iar un copil din doi nu se spală pe mâini după ce a atins un animal.

În plus, potrivit situației prezentate de Institutul Național de Sănătate Publică doar în anul 2015, în România, au fost aproximativ șase mii de noi cazuri de Hepatită A. Supranumită “boala mâinilor murdare”, afecțiunea este cel mai des întâlnită la copiii între 5 și 9 ani.

Din acest motiv, campania ,,Mâinile curate salvează vieți” este orientată spre acțiuni în vederea promovării de norme pentru existența unei igiene eficiente în școli și în cadrul comunităților. Scopul demersului este axat pe informarea și educarea populației, în special a copiilor, în ceea ce privește importanța igienei mâinilor, fapt ce duce automat și la scăderea incidenței bolilor. Spălatul pe mâini trebuie să devină un obicei, obligatoriu și temeinic, înainte și după ce pregătim mâncarea, înainte de a mânca, înainte și după schimbarea scutecului la bebeluși, înainte și după ce intrăm în contact cu persoanele bolnave, după ce mergem la toaletă, după ce am vizitat locuri publice.

,,Este al treilea an în care derulăm această campanie de succes. Am inițiat demersul din dorința de a promova în comunitatea noastră, în special în școli, acest gest al sănătății. Trebuie să știm cu toții că o igienă corectă a mâinilor ne poate feri de două sute de boli. Am identificat necesitatea de a promova acest gest al igienei corecte a mâinilor și cei mai potriviți pentru reușita acestui scop sunt asistenții medicali care au un rol major în educația pentru sănătate a populației.

Avem ca atu în demersul nostru, pe lângă profesioniștii medicali, și receptivitatea pe care am observat-o la preșcolarii și la școlarii cu care am interacționat în anii anteriori în care am desfășurat campania. A fost un semn că mesajul nostru a ajuns acolo unde era nevoie și ne-a încurajat să continuăm deoarece este necesar să spunem tuturor, părinți și copii, că spălatul mâinilor e ca un vaccin autoadministrat și reprezintă cea mai simplă şi mai economică măsură de prevenire a infectării, inclusiv cu bolile de sezon (răceala şi gripa).

Campania se va derula până la sfârșitul acestui an și include o serie de acțiuni care se vor desfășura în anumite unități de învățământ precum și informări transmise prin intermediul mass-media și spațiul online.

Suntem datori să începem cu fiecare dintre noi pentru a fi un bun exemplu pentru copiii noștri, știind că obiceiurile deprinse în copilărie se păstrează și la maturitate. Și să nu uităm că, mâinile curate aduc sănătate!”, a declarat Estera Ambruș președintele Ordinului Asistenților Medicali Argeș.

LEAVE A REPLY