Argeșul a dat lovitura. A obținut într-o săptămână cât în 10 ani: Ministru, vicepreședinte al Senatului și vicepreședinte PSD!

0
415

Pitești. 21 noiembrie 2018Cu unul din cele mai mari scoruri obținute la alegerile din 2016, PSD Argeș părea Cenușăreasa social-democraților. Cu greu a obținut un post, de câteva luni, de ministru al Cercetării și câteva numiri de secretari de stat, în timp ce alte județe, unele cu rezultate mult mai slabe, aveau chiar și câte doi miniștri. S-a schimbat roata după atacul puciștilor, iar Argeșul, județ disciplinat și eficient, a reușit să se impună. De pe vremea când Văcăroiu era premier, nu a mai avut Argeșul o reprezentare atât de bună la nivel politic. Deputatul de Argeș Mircea Drăghici, secretar al Camerei Deputaților și trezorier PSD, a fost nominalizat pentru funcția de ministru al Transporturilor. Tot astăzi, Șerban Valeca a preluat toate funcțiile lui Adrian Țuțuianu de la Dâmbovița, după ce acesta a fost exclus. Și, după ce recent fusese numit vicepreședinte al regiunii Sud Muntenia, astăzi a primit și funcția de vicepreședinte al Senatului!
Principalele obiective ale lui Mircea Drăghici în acest minister vor fi cu siguranță Autostrada Pitești-Sibiu și drumul expres Pitești-Craiova. Sunt două subiecte urmărite de Drăghici din postura de parlamentar de Argeș, însă acum va avea misiunea de a încerca să descurce ițele de la acest minister pentru a le revitaliza.

LEAVE A REPLY