După anunțul oficial conform căruia Denise Rifai a semnat cu Antena Group, unde urmează să realizeze o nouă emisiune alături de o echipă de producție coordonată de Emilia Vlad, Kanal D a transmis prima reacție publică. Postul de televiziune a confirmat încheierea colaborării cu jurnalista și finalul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”. Final de drum pentru „40 de întrebări”, după aproape șase ani Potrivit comunicatului transmis de Kanal D, emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” se încheie după aproape șase ani de existență, timp în care au…
Tag: Denise Rifai
Dan Alexa şi Denise Rifai surprinşi împreună la restaurant — ce spun cei doi
Dan Alexa și Denise Rifai au fost fotografiați luni seară în timpul unei cine într-un local de lux din Capitală, moment care a stârnit numeroase speculaţii în presă. Conform informărilor, cei doi au părăsit localul separat, însă întâlnirea lor a fost observată de martori. Antrenorul şi prezentatoarea au preferat să păstreze liniştea asupra motivului acelei apariţii, însă apropiaţii lui Dan susţin că momentul ar fi fost unul strict profesional: „Era pur şi simplu o discuţie de lucru, nimic mai mult”, ar fi declarat o sursă pentru presa tabloidă. Denise Rifai,…
Ioana Ginghină dezvăluie suferința fiicei sale, Ruxandra, după nunta secretă a tatălui: „Sunt seri în care plânge”
La patru luni de la nunta discretă a actorului Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca, fiica sa, Ruxandra, continuă să resimtă profund impactul emoțional al evenimentului. Ioana Ginghină, mama adolescentei, a vorbit deschis despre starea fiicei sale în cadrul emisiunii „40 de întrebări” moderată de Denise Rifai. Actrița a mărturisit că Ruxandra este profund afectată de faptul că nu a fost invitată la nunta tatălui său și că a aflat despre eveniment din presă. „Sunt seri în care plânge, este furioasă și dezamăgită”, a declarat Ginghină, evidențiind ruptura dintre tată și…