O statie GPL din Crevedia a explodat si a facut o victima si 57 de raniti

O statie GPL din Crevedia a explodat si a facut o victima si 57 de raniti

Cel puțin o persoană a murit și alte 57 au fost grav rănite în urma mai multor explozii care au avut loc, sâmbătă seara, la o staţie GPL aflată pe DN 1A, în localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa. 39 de pompieri se numără printre victimele rănite. 10 oameni sunt în stare gravă. Trei mii de locuitori au fost evacuați de pe o rază de 800 de metri. A fost activat Mecanismul european de protecție civilă pentru transferul răniților în străinătate.

Bilanţul victimelor exploziilor şi incendiului produse sâmbătă la o staţie GPL din Crevedia a ajuns la 58 de persoane, din care 43 sunt cadre ale MAI: 39 de pompieri, 2 poliţişti și 2 jandarmi, relevă datele transmise de IGSU.

Conform IGSU, s-au înregistrat 58 de victime.

Dintre acestea, 8 victime au fost după prima explozie: 1 persoană decedată (infarct, fără arsuri) şi 7 persoane rănite (3 cu arsuri transportate la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca, 4 cu arsuri transportate la Spitalul Bagdasar-Arseni);

Alte 50 de victime au fost înregistrate după a doua explozie, 3 persoane rănite fiind transportate la UPU Târgovişte, 47 persoane la unităţi sanitare din municipiul Bucureşti, cu arsuri şi traumatisme.

Din totalul victimelor, 43 de persoane sunt cadre ale MAI – 39 pompieri, 2 poliţişti si 2 jandarmi.

La ora 2:00 erau 54 de persoane internate în diverse secţii ale unităţilor sanitare, 10 dintre acestea fiind intubate.

Urmare acestui eveniment, a fost activat Mecanismul European de Protecţie Civilă, cu scopul realizării, în regim de urgenţă a transferului pacienţilor puternic afectaţi, pentru acordarea îngrijirilor medicale care se impun marilor arşi.

Primii pacienţi vor fi transferaţi cu o aeronavă aflată în dotarea MAPN, la o unitate sanitară din Bruxelles, urmând ca pe parcursul zilei de duminică să se realizeze şi altele, în vederea efectuării intervenţiilor medicale de specialitate.

Sursa foto:europalibera.org

Sursa articol: Ziare.com

Alte stiri

Leave a Comment

73 − = 70