Un fost ambasador american în România dezvăluie cine ar putea fi candidatul preferat al SUA în cursa pentru Cotroceni

Un fost ambasador american în România dezvăluie cine ar putea fi candidatul preferat al SUA în cursa pentru Cotroceni

Fostul ambasador al SUA în România, Adrian Zuckerman, a discutat despre campania pentru alegerile prezidențiale din România, menționând că Statele Unite l-ar sprijini pe Nicolae Ciucă, în timp ce Mircea Geoană nu are garantată susținerea americană dacă va candida. În emisiunea OFF/OnTheRecord de la Aleph News, Zuckerman a subliniat că funcția de secretar general adjunct al NATO a lui Geoană nu implică automat sprijinul SUA. „Am auzit mulți spunând asta. Mircea Geoană poate are niște prieteni în America, dar în afară de un prieten specific – statul american, serviciile americane – absolut nu”, a declarat fostul ambasador.

Despre președintele PNL Nicolae Ciucă, Zuckerman a afirmat că acesta a avut o „foarte bună” colaborare cu SUA încă din mandatul său de ministru al Apărării. „Dacă statul american ar sprijini pe cineva, ar fi generalul Nicolae Ciucă. Generalul Ciucă este unul dintre cei mai respectați generali; când era ministrul Apărării în România și eu eram ambasador, era unul dintre cei mai respectați din toată Europa. În America, toată lumea avea încredere în el, este un om foarte serios, mulți îi ascultau sfaturile strategice. Se înțelegea foarte, foarte bine cu America. Așadar, dacă guvernul sau americanii ar sprijini pe cineva în România – nu am văzut să se facă așa ceva – dar dacă s-ar întâmpla, ar fi pentru Ciucă, care este cunoscut și respectat la un nivel foarte mare în America și în Europa”, a declarat Adrian Zuckerman, conform Mediafax.

Sursa foto + text: Ziare.com

Alte stiri

Leave a Comment

14 − = 9