Din cauza pandemiei, sedentarismul atinge cifre îngrijorătoare

Pandemia ne-a transformat sufrageriile în birouri și tot acolo am început să facem și sport. Constrânși de restricții, propriile locuințe au ajuns săli improvizate de fitness.

Trendul de a face sport acasă e în continuă creștere, ținând cont că am intrat deja în al treilea an în care măsurile restrictive ne-au dat obiceiurile peste cap. Forțați de împrejurări, oamenii din toate colțurile lumii au început să caute cele mai la îndemână soluții pentru a continua să facă sport în condiții optime și, mai important, pentru a nu lăsa sedentarismul să pună stăpânire pe viețile lor.

Atenție la sedentarism!

Pentru că fix acesta este unul dintre marile riscuri ale vremurilor actuale: acela ca statul în casă să amplifice și mai mult un fenomen ce provoacă mari bătăi de cap la nivel global. În 2018, România era pe locul 2 în Uniunea Europeană la sedentarism, 63% dintre români recunoscând la acel moment că nu practică, niciodată, niciun fel de sport. Cifre mai mult decât îngrijorătoare, dacă e să ne raportăm la toate riscurile ce vin la pachet cu un astfel de stil de viață.

Situația nu-i roz nici în alte părți. Între 2002 și 2017, procentul de adulți cu un stil de viață sedentar a crescut cu 3,9% în Spania, 7,4% în Germania, 17,85% în Franța și 22,5% în Marea Britanie.

“Stă în puterea fiecăruia dintre noi să luăm măsuri de combatere a sedentarismului, astfel încât să ne menținem starea de sănătate a organismului, să prevenim apariția bolilor sau a complicațiilor acestora”, a punctat pentru GSP medicul Daciana Toma. “Când să începem să ne gândim la sedentarism? Din clipa în care se naște un copil este necesar să îl învățăm ce înseamnă un stil de viață sănătos, cu o alimentație sănătoasă, activitate fizică, menținerea greutății optime”, a adăugat aceasta.

Ajutor de la sportivi

Sportivii de performanță au fost cei care au dat tonul sportului de acasă, trasând direcții clare. În primele luni din 2020, în așteptarea reluării competițiilor, figuri îndrăgite din sportul românesc sau mondial au devenit instructori de ocazie, oferind lecții gratuite urmăritorilor sau, pur și simplu, antrenându-se de unii singuri în tentativa de a se menține în formă.

Practic, pandemia a născut, involuntar, o nouă modă, aceea a antrenamentelor din propriile case, curți sau chiar în parcuri. Iar sportul a demonstrat că e capabil să nu ia niciodată pauză!

“Un alt trend, existent deja, dar care cred că va lua avânt chiar și mai mare, este cel al antrenamentelor online. Pasul următor e reprezentat de platformele de wellness care să includă o serie largă de servicii: de la sesiuni individuale de antrenament la sesiuni de grup, de la yoga la antrenamente cardio intense, de la kinetoterapie la sesiuni online de psihoterapie – toate într-un singur loc”, a subliniat ideea Cornel Moca, antrenor personal și nutriționist acreditat, într-o declarație oferită recent pentru HotNews.

Sursa: gsp.ro

Alte stiri

Leave a Comment

4 + = 9